Si e bine,ca are ceva care eu nu am si nici nu cred ca voi capata in viitorul apropiat.si anume rabdarea...de a scrie mult..si interesant.

V-am povestit acest lucru ca să nu uitaţi că trebuie să vă iubiţi copiii la fel de mult şi că nu trebuie să manifestaţi o altfel de dragoste faţă de unul din ei, deoarece ei simt acest lucru şi vor prinde ură pe celălalt şi nu este lucru mai rău decât să nu-ţi iubeşti fratele sau familia, la fel cum nu poate exista părinte care să nu-şi iubească copilul, fie ce o fi făcut el, căci altfel nu se poate numi părinte. Dar nu acesta este motivul pentru care vă scriu, ci altul, mult mai important.

Pe parcursul povestirii o să vă daţi si dvs. seama cât este de important.

Dar să începem:

Era superbă zi de vară a anului 2003.Tocmai împlinisem 17 ani. Mă simţeam cea mai fericită şi norocoasă persoană din lume. Sora mea îmi dăduse tabloul ei care îmi plăcuse de prima oară de când îl văzusem. Noi două am fost întotdeauna foarte diferite. Ea iubea petrecerile, să iasă cu prietenii ei, să se machieze, parfumeze şi altele nimicuri fără nici o importanţă.

Poate că şi diferenţa de vârstă a contribuit la despărţirea noastră, ea având 25 de ani, dar modul diferit in care priveam lucrurile au fost motivele principale care ne-au despărţit.

Pe când ea făcea aceste lucruri, mie îmi plăcea să cînt, să dansez, să alerg pe câmpul înflorit, să culeg flori, să stau întinsă pe iarba verde şi răcoroasă şi să ascult păsările cu ciripitul lor atât de dulce şi ademeritor.

În acea vară şi-a făcut un alt prieten. De data asta îl chema Sorin, avea 24 de ani, ochi căprui, păr şaten şi avea o cabană moştenită de la bunicul său în Munţii Bucegi. Astfel că peste o săptămână trebuia să mergem la aceea cabană să stăm o lună.

Părinţii noştrii nu doreau să mă lase singură acasă, ei fiind plecaţi pentru o lună în Canada aşa că a trebuit ca sora mea să mă ia cu ea şi Sorin.

Îmi aduc aminte de tot de parcă s-ar fi întâmplat ieri şi totuşi au trecut atâţia ani...