Odată cu trecerea timpului am constatat că viaţa mea de cârpă de bucătărie se derula într-un ritm normal. Stăteam la loc de cinste, agăţată de cuiul de deasupra chiuvetei. Eram folosită numai la lucruri delicate, până într-o bună zi în care o mână plină de grăsime s-a şters nemilos pe ţesătura mea imaculată. De atunci zilele au devenit din ce în ce mai… jegoase. Zilnic degete pline de sos tomat de peşte, grăsime de la cartofii prăjiţi sau muştar se ştergeau pe mine.

După scurt timp am ajuns să şterg resturile de pe masa, iar “casa” mea s-a mutat într-un colţ, pe jos, alături de sticle cu ulei, oţei şi cutii cu detergent şi sare. În acel moment am simţit cum frica începe să mă cuprindă. Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea ajunge o simplă cârpă de şters pe jos. Zilnic priveam nostalgică agăţătoarea goală de deasupra chiuvetei. Îmi vroiam atât de mult locul de cinste înapoi, însă ceea ce am făcut a fost doar să mă resemnez.