Organul sexual masculin a cerut o crestere de salariu pe urmatoarele considerente :

- lucreaza la mare adancime;

- lucreaza cu capu-n jos;

- lucreaza in mediu cu umiditate ridicata;

- lucreaza la temperaturi ridicate;

- nu are ventilatie sau aer conditionat la locul de munca;

- nu are weekend-uri si nici concedii de odihna;

- nu are liber daca lucreaza ore suplimentare;

- are un loc de munca cu conditii periculoase, care de multe ori pot cauza boli profesionale.

Cererea i-a fost refuzata din urmatoarele motive :

- nu are studii;

- nu munceste 8 ore neintrerupt;

- nu raspunde prompt la toate solicitarile;

- dupa o scurta perioada de activitate adoarme la locul de munca;

- nu lasa curatenie la locul de munca si nu dovedeste fidelitate

Primita pe mail de la simandi.carol@yahoo.com

Daca asta nu este cea mai tare filmare la webcam.. nu stiu care poate fi :)))




statusuri pentru messenger

Puteti gasi ceva interesant si pe Homepage

Si daca vreti chiuvete inox

Nota: Articol preluat de pe situl autorului, pe vremea când respectivul sit mai exista. Autorul nu a fost consultat cu privire la acest gest (nici nu se putea, se afla de ceva vreme în Canada), dar nu cred ca s-ar supara
Varianta de tiparire: click aici„Infernul sunt ceilalti”? Pe legea mea, Sartre era român. Si înca unul trecut prin mâzga comunista, dezbracat de rusine, de autocenzura, curatat de orice obiectivitate.

În tara asta nimeni nu e, niciodata, de vina. Pentru nimic. „Ceilalti” fura, „ceilalti” chiulesc, „ceilalti” iau mita s.a.m.d. Si nimeni, niciodata, nu o sa stie sa-ti lamureasca limpede cine sunt acesti „ceilalti”. Evident, din când în când, acest prea general „ceilalti” capata o forma distincta si atunci toti rasufla usurati ca au pe cine arata cu degetul. „Antonescu e de vina”, „Ba, regele Mihai!”, „Americanii”, „Evreii”, „Capitalismul/Imperialismul”, „Ceausescu”. Chiar si zicala transformata în poanta: „Coposul e de vina ca…” cu punctele de suspensie completate cu ceea ce doreste vorbitorul, indica aceasta dorinta aproape americana de a personifica raul.

Nu spun ca aceasta e o trasatura exclusiv româneasca. E normal si omenesc ca indivizii sa caute pentru neîmplinirile lor niste scuze care sa-i elibereze de orice responsabilitate. Dar parca la noi e mai dramatica având în vedere situatia prin care trecem, si e si mai dramatica prin lipsa de luciditate dovedita. E un fenomen generalizat, care cancerizeaza toate paturile sociale.

Ei bine, daca e nevoie neaparat sa existe un chip al raului, îmi asum acest rol. Priviti-mi poza si spuneti: „El e de vina. Valachi e de vina.” Pentru ca, vrând, nevrând, stiu ca o parte din vina apasa si pe umerii mei. Nu, nu o fac pe Isus, nu iau asupra mea crimele si deznadejdile voastre ci sunt gata sa îmbrac costumul diavolului din noi.

Îmi amintesc Revolutia, de ceea ce pentru cei mai multi dintre noi, astia mici, a însemnat Revolutie cu adevarat. Eram de serviciu la cantina studenteasca. Ascultasem Radio Europa Libera înca de pe 17 decembrie si stiam ca la Timisoara se trage. Iar eu, aparat împotriva curateniei cu de un sort jegos, aparat de constiinta prin frica, ma lasam dus de mânuta la usa de intrare unde trebuia sa-i supraveghez pe studenti si sa dau alarma în cazul unor indivizi suspecti, a unor „teroristi”. Ratiunea mea gemea împotriva unui asemenea ordin imbecil (un tip înarmat cu o furculita uitata în buzunarul halatului care pazeste de „teroristi”), urechile mele auzeau suprapus pe zgomotul de cantina vocile de la radio: „Criminalilor! Trageti, trageti în fratii vostri!”, rusinea ma strivea si totusi… si totusi am executat ordinul. La fel ca si ceilalti nevinovati. îi priveam pe colegii mei mâncându-si macaroanele scârboase (nu-i o figura de stil), relaxati de vacanta de iarna care se apropia, îmi doream sa gasesc undeva în rarunchii mei puterea de-a ma urca pe o masa si de-a urla: „Porcilor, oameni mor acolo, si stiti asta, iar voi primiti recunoscatori laturile Partidului!”. Si totusi, indiferent de câta furie clocotea în mine, ratiunea nu m-a parasit si am tacut. Am înghitit cu noduri aceleasi laturi, am spalat pe jos, am strâns vesela si mi-am calcat demnitatea în picioare. Remuscarile pentru acele clipe m-au urmarit ani întregi, pâna când m-am convins ca Revolutia fusese doar o gigantica înscenare si ca, fortuit, frica mea de atunci ma ferise sa impersonez o marioneta.

Si totusi, aceasta rusine persista si în zilele de la începutul lui 90, chiar si atunci când îi vedeam pe „fostii” scotând capul la lumina, strigându-si sus si tare nevinovatia. Iar în privirile lor citeam sinceritate. Atunci a fost prima oara când am înteles ca, pentru români, „Infernul sunt ceilalti”. Am fost inundat de o imensa mirare de care n-am mai reusit sa scap nici pâna în ziua de azi. Mi-l amintesc pe Iliescu, transformat brusc în dusman al comunismului, desi îmi amintesc de prima sa declaratie din care lipsea proclamarea caderii organizarii unipartide. Mi-l amintesc în campania electorala din ’92, când, în cadrul unui interviu, întrebat fiind de ce a scazut productia marfa (si înca nimeni nu banuia cât avea sa scada), a dat un raspuns însotit de o privire de prunc: „Pai, unul din motive ar fi acela ca se munceste mai putin, numai cinci zile pe saptamâna!”. Si tonul vocii sale insinua discret ca, asa cum spuneam mai înainte, „Coposul e de vina!”, desi el era liderul CPFSN-ului atunci când s-a promulgat decretul privind saptamâna de munca de cinci zile. Si, de atunci, mereu, mereu, ca pe un descântec menit sa dezlege de ghinion, auzeam câte o plângere care sublinia sintagma lui Sartre – „Aia fura, aia iau mita, aia-si bat joc de munca, aia-s chiulangii!”. Nu pot sa-l uit pe anonimul cu care am vorbit cândva pe tren. Cuprins de o ciudata amnezie, se plângea de jaful exercitat de politicieni asupra tarii, ca doua secunde mai târziu sa-mi povesteasca, stapânit de o proletara mânie, cum l-au dat afara de la fabrica de bauturi alcoolice unde lucra pentru ca l-au prins aruncând peste gard câteva navete de bere. La fel, nu pot sa uit reportajul despre SIDEX, unde Berceanu, ministrul Industriilor, si Radu Vasile, prim-ministru, se plângeau de escrocheriile care falimentau aceasta fabrica, cu replici gen: „Da, dom’le, acu’ c-ati pomenit, pot sa va spun, contractul cu firma aia e dubios tare!” sau „Cum a ajuns aici? E simplu: cumparau materia prima mai scump si desfaceau marfa la preturi de nimic, ca sa iasa comisioanele mai grase!”. Si amândoi aveau aceeasi ochi inocenti pe care îi întâlnesc de ani întregi încoace.

Si nu ma credeti ca o sa iau totul asupra mea? Am furat sau am cumparat obiecte despre care stiam ca sunt furate, am fumat tigari si am baut whisky venit în tara prin „Tigareta X”, aduse de „Truti” anonimi. Am tras chiulul de la serviciu si i-am acoperit pe colegii care trageau chiulul. Mi-am înghitit în sec replicile usturatoare, ca un las ce sunt, atunci când trebuia sa urlu, am promis razbunari cumplite si nu m-am tinut de cuvânt. Am dat spaga si am acceptat spaga.

La toate aceste autoacuzatii as putea imediat sa vin cu autoaparari. Da, am furat si am cumparat obiecte furate, am fumat tigari si am baut whisky de contrabanda, dar numai pentru ca nu aveam bani ca sa-mi apar credintele morale. Am tras chiulul de la serviciu, dar numai ca sa nu stau degeaba (am avut luni întregi când nu faceam nimic – doar pentru ca nu era nimic de treaba si nici nu aveam voie sa fac altceva), pentru ca dupa aia ma duceam sa trag în brânci la alte chestii. Da, am tacut si nici n-am actionat ca un barbat de multe ori când trebuia sa-mi apar principiile, dar am vorbit de asemenea de nenumarate ori când prudenta sau instinctul de aparare cereau tacere si stiam ca vorbele mele nu rezolva nimic (si am platit). Am dat spaga pentru ca altfel nu mi se rezolva problema, dar n-am primit niciodata bani ca mita si am refuzat absolut orice nu implica munca din partea mea. Si îmi mai stau pe limba zeci de justificari „populare”: „Daca nu fur eu, o sa-l fure altcineva”; „Directorul fura cu sacul, de ce sa nu iau si eu o sacosa?”; „Daca ei se fac ca ma platesc, si eu ma fac ca muncesc”; „Iau. Da, iau spaga ca n-am cu ce-mi plati întretinerea (…creste copilul, …face casa)” etc.

Dar la ce bun sunt toate aceste justificari. Scopul nu scuza mijloacele si un fapt imoral ramâne imoral, indiferent ce as spune eu. De aceea, daca simtiti nevoia sa scuipati pe cineva, sa va varsati tot focul pentru viata dumneavoastra nenorocita, nu mergeti la oglinda, veniti si ma cautati, si sunt cu totul al dumneavoastra. Eu, unul nu ma voi ierta niciodata pentru ca nu am reusit ceea ce mi-am propus. Într-a 12-a, profa de filosofie ne-a pus sa scriem pe o foaie de hârtie, daca noi credem ca putem schimba lumea. Si, mereu îmi aduc aminte de acest lucru, de faptul ca, aici, în România, n-am reusit sa schimb nimic. Ar fi simplu sa spun ca n-am reusit din cauza „celorlalti”. L-as invoca iar pe Sartre si pe ai sai „ceilalti”. Oricât am încercat, mereu realizez ca n-am încercat chiar totul, sau ca n-am fost în stare sa încerc totul. Si asta ma umple de remuscari, de lucrurile pe care le-as fi putut face, dar nu le-am facut sau le-am facut mediocru. Când ma plâng de politicieni (ca doar si eu sunt om) ma întreb, interior, ce varianta am propus eu? Da, m-am vârât în politica (nr. 12 în filiala Iasi PNL, în ianuarie ’90), dar dupa aia, lipsit de clarviziune, m-am dus cu aripile si, la un moment dat m-am scârbit. Si, de ce nu am luptat împotriva scârbei? Pentru ca nu cred în democratie? Chiar daca patentul nu e facut sa bata cuie, daca te fortezi bate si cuie. Când ma plâng de sefii/patroni ma întreb, tot interior, de ce am fost atât de lipsit de diplomatie? Orice om are un punct sensibil, din care-l poti manevra. în loc de asta, ma duceam si puneam crud pe tapet situatia si era omenesc ca omul sa devina impermeabil la viitoare sugestii. S.a.m.d.


--------------------------------------------------------------------------------

Îmi amintesc din copilarie ca atunci când ma întorceam plângându-ma de vreo chelfaneala luata de la prietenii de joaca, maica-mea îmi raspundea întotdeauna: „Las’ c-ai facut tu ceva! Nu te-a batut ala degeaba.” Asta îmi crea adesea un sentiment de frustrare. Dar m-a împiedicat sa cad în aceasta capcana sartriana. De atunci încoace am ramas cu fixul de a gândi si reversul punctului de vedere propriu: „Eu ce-am facut de-am meritat asta? Ce-as fi putut face sa împiedic acest lucru?”.

Aici în România, una peste alta, n-am facut nimic si merit nimicul. N-am împiedicat nimic rau si n-am reusit sa fac sa se petreaca ceva bun. În rest, tacere…

Andrei Valachi

Am inceput campania Anti-tarfe pe hi5.com dar acuma vreau sa fac apel la fetele care vor sa arate cat mai mult cotumul evei doar pentru ca altfel nu pot cuceri un barbat.Ma refer la cele care chiar fac ceva se se poate numi arta.... doar ca fac gresit.

In comentariu scria :

“urma sa imi tai venele:)))) :p” Persoane din această fotografie: ivi

Si totusi eu din fotografia aia pot intelege maxim ca vrea sa se epileze... sau sa isi rada parul de pe sfarcuri.Nu imi exprima nici arta nici nimic.Mai mult imi exprima urmatoarea poza de mai jos.Daca puneai niste lumanarii ceva...ca lumina.. ca sa poate sa existe niste umbre...era mult mai ok.


Rolul compozitiei

- sa atraga atentia asupra imaginii
- sa creeze o stare, un sentiment
- sa imbogateasca imaginea cu semnificatii
Perceptia imaginii se face analitic, prin acumularea progresiva a informatiilor
prezentate. Prin compozitie, intelegem asezarea informatiilor ( elementelor
de imagine) in cadru, astfel incat sa fie percepute unitar, intr-o anumita
succesiune.
Unitatea se obtine prin : - continut
- forma de prezentare
Din punct de vedere al continutului, in imagine nu trebuie sa se
regaseasca, decat elementele strict necesare pentru prezentarea subiectului si
pentru clarificarea circumstantelor de loc, timp si mod in care se afla acesta.
Informatiile suplimentare care afecteaza claritatea mesajului se vor elimina.
Din punct de vedere al formei de prezentare, se va apela la un stil
corelat cu subiectul ales.
Unitatea imaginii se poate obtine fie prin armonia elementelor de imagine,
fie prin contrastul acestora intr-o forma conflictuala.
Pentru obtinerea claritatii, se va apela la : - simplitate
- echilibru relational

In schitele de mai jos, Fig.480 a si b vom ilustra modul in care percepem
cadrul, in cazul in care in imagine exista elemente cu o pondere mare, care -l
influenteaza :
a b
Fig.480
In Fig.480 a, elementul din dreapta tinde sa rastoarne cadrul, iar in Fig.480
b marginea cadrului tinde sa se alinieze cu elementul inclinat de imagine .

Astfel de elemente, care produc efecte “deranjand” privitorul, obligandu-l
fie sa-si incline capul fie, sa-si creeze mecanisme suplimentare de decodare a
imaginii pe noi axe de coordonate, pot fi :
- suprafete distribuite inegal, in stanga si dreapta imaginii ( concentrari
de elemente, intr-o parte a cadrului )
- directii de linii in cadru
- pozitia unor elemente fata de axele de coordonate ale cadrului
- accente de lumina , culoare, contrast distribuite inegal
Cu cat aceste elemente vor fi mai aproape de una din laturile cadrului, cu
atat efectul va fi mai puternic scazand odata cu apropierea de centru.
Rezulta ca, pentru pastrarea orizontalitatii si verticalitatii cadrului,
elementele imaginii trebuie distribuite pe suprafata acestuia dupa o anumite
reguli ( echilibru ).




Corpul uman, in special cel feminin a inspirat totdeauna imaginatia
artistilor figurativi, iar prezenta lui in fotografii este evolutia unei arte care
continua din preistorie.
Analizand ce produce atractia la aceste forme, ce atribute poseda
corpul uman pentru a deveni subiect principal al unor imagini, ajungem la
concluzia ca atractia vizuala este produsa de armonia si estetica acestor
corpuri, de reprezentarea prin ele a simbolului vietii.
Desi fotografia, ca si alte forme vizuale opereaza cu valori simbolice si
sugestii, isi pastreaza in continuare caracteristica de baza : prezentarea realitatii
concrete. Urmeaza ca imaginile corpului uman realizate prin fotografiere
sa fie de bun gust si sa impresioneze. Principiul de baza care trebuie sa
indrume fotograful este expresia artistica ( si apoi eventuala dorinta de a
scoate pe cineva sau ceva in evidenta ).
Fotografului care se dedica acestui gen, ii recomandam sa studieze
pozitii si expresii ale corpului uman asa cum au fost prezentate pana in
prezent de predecesori si de artistii clasici.
Fotografia de nud, prin estetica ei si prin impactul pe care il produce
are o puternica atractivitate comerciala fiind utilizata des in publicitate.

Categorii de imagini cu nuduri

Incercand sa clasificam fotografiile de nud dupa destinatie, obtinem
urmatoarele categorii:
- nudul artistic – imagine care are scopul de a releva intregului
public feminitatea sau masculinitatea, fara intentia de a induce erotism ( in
operele de arta de acest tip sunt reprezentati si copii )
- fotografia glamour – imagini care fascineaza si atrag prin
farmecul si senzualitatea proprie a persoanele reprezentate.
- fotografia erotica – imagini ale corpului uman destinate sa
trezeasca dorinte sexuale, .
- fotografia pornografica - imagini obscene
Deosebirea dintre o fotografie de arta si o reprezentare erotica sau
obscena pare greu de definit si trebuie mult rafinament din partea artistului
pentru a o stabili si consolida.
Ca in toate formele de exprimare artistica si in acest gen pot aparea
reprezentari grotesti. Sensul imaginilor si valoarea lor artistica va depinde de
intentiile fotografului, de scopul in care a fost proiectata imaginea respectiva,
de modul de prezentare si iluminare a subiectului, etc.

Notiunea de nud,
Pentru artistul fotograf este esentiala diferenta intre prezentarea unui
nud si fotografierea unei persoane goale. Cautand in dictionar aflam ca nudul
reprezinta o categorie din domeniul artelor pe cand nuditatea ( goliciunea )
este un adjectiv care precizeaza daca respectiva persoana este imbracata
sau nu.
Referitor la nudul fotografic, acesta poate fi definit ca un corp gol pus
in valoare, iluminat si descris, nu documentar sau clinic ci in scop estetic si
interpretativ. Imaginea documentara a unui corp gol prezentat fara fantezie si
talent, nu se ridica la distinctia unei opere de arta indiferent de frumusetea
corpului persoanei reprezentate.
Corpul omenesc trebuie idealizat, iar perceptia sa trebuie sa se faca
printr-o explorare sugestiva care sa evidentieze in final nu numai nuditatea,
respectiv feminitatea sau masculinitatea ci insasi esenta vietii.
Se pune intrebarea: pentru a considera un subiect nud, este necesar
ca persoana reprezentata sa fie complet dezbracata ? Raspunsul este nu,
deoarece din motive etice, estetice si scenice, o parte a corpului poate fi
partial acoperita ( umbra, ornamente, par, imbracaminte, etc.) De altfel nici
compozitia imaginii nu impune reprezentarea intregului corp.
O fotografie de nud se poate obtine si prin eliminarea subtila si sistematica
a unei parti din imbracamintea unei compozitii glamour, (imagine
atractiva de seductie, de mesaj direct ).
S-a constatat ca imaginile persoanelor partial dezbracate induc mai
mult erotism fata de imaginile care reprezinta corpul gol. Prin dezbracare se
insinueaza in imagine preludiul unui act sexual, sugestia respectiva stimuland
imaginatia privitorului intr-un anumit sens. Corpul complet gol invita la contemplarea
armoniei formelor calmand instinctele.

www.photocami.ro

Eu am facut in graba modificarile astea... dar posibilitatile cu modelul real si cu niste surse de lumina sunt infinite.



Respect celor care incerca sa faca altceva decat pornografie.
Love me,hate me, comment me

1) nu poti sa iti atingi toti dintii cu limba .


2) toti idiotii incearca dupa ce citesc asta.


3) primul adevar e o minciuna.

4) zambesti acum pt ca esti un idiot.

5) vei trimite mai departe unui alt idiot.

6) inca mai ai un zambet pe fata

Noi tot ne vom vedea sambata deci pentru doritorii si mai multe detalii,nu ezitati sa ma contactati

... in fata la TNB , intre orele 14 si 18!

ATENTIE !!! Sa luati cu voi un marker si un carton sau ceva mai rigid. Ne vedem maine la 14:00 la tnb

Ne vedem sambata .

Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba sa se uite la filmuletul acesta,care intr-un an a strans peste 18 milioane de vizionari pe youtube.